Anunț pentru toți românii din Germania!

Anunț important pentru românii care locuiesc în Germania: Conform unor informații publicate de ziarul Frankfurter Allgemeine Zeitung, Germania pregătește primul plan de apărare civilă de după Primul Război Mondial. 

Acest lucru presupune că locuitorii Germaniei vor trebui să-și facă provizii de apă și de hrană, care să le ajungă pentru minimum zece zile.

Planul, care pune accent pe sprijinirea trupelor de către civili, urmează a fi adoptat miercuri de către Guvernul german, scrie Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Ministerul German  de Interne a confirmat, pentru publicația citată, faptul că Guvernul de la Berlin va adopta o strategie de apărare civilă, însă nu a oferit niciun alt detaliu.

În fragmentele citate de către cunoscuta publicație germană se arată că populația din Germania va fi încurajată să-și facă provizii de hrană pentru zece zile și de apă pentru cinci zile, la o rată de doi litri de apă de persoană pe zi. Adică, fiecare locuitor din Germania ar trebui să aibă un stoc de apă de minimum 10 litri de apă!

În luna iulie, un document al Ministerului German al Apărării sublinia că amenințarea potențială a Rusiei, care este o țară care a “în mod deschis, a pus la îndoială pacea în Europa”, în special după anexarea Crimeei în anul 2014.

Mai mult decât atât, armata germană va avea prima creștere a investițiilor de după anul 1990, punându-se astfel capăt unei perioadă de peste 25 de ani în care bugetele pentru armată au tot fost reduse.

Motivul este că Germania își dorește un rol militar mai accentuat în Europa, mai ales în condițiile în care Germania era una dintre puținele state europene care rămăseseră destul de relaxate din punct de vedere militar.

Tot în documentul publicat de Frankfurter Allgemeine Zeitung se arată faptul că în eventualitatea unui atac pe teritoriul Germaniei, țara trebuie să fie “suficient de bine pregătită în cazul unei amenințări.”

Germania a început o adevărată cursă a înarmării, în sensul în care este obligată de către partenerii din Alianța Nord Atlantică să-și aducă cheltuielile bugetare pentru apărare și pentru armată la nivelul de 2% din Produsul Intern Brut.

Mai precis, încă de pe când era candidat la președinția Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, actualul președinte american, a amenințat că în cazul unui eventual atac al Rusiei în Europa, Statele Unite vor putea decide să sprijine doar acele state membre ale NATO care au alocat, conform tratatului și înțelegerilor cu care au fost de acord, cel puțin 2% din Produsul Intern Brut cheltuielilor pentru apărare și pentru dotarea armatelor naționale.

Conform declarațiilor de atunci ale lui Donald Trump, doar câteva state europene și Statele Unite ale Americii respectă acest acord de alocare de 2% din Produsul Intern Brut pentru bugetele apărării, iar Germania nu se număra printre ele, deși au fost ani de zile în care Germania a terminat anul pe excedent bugetar.

Conform declarațiilor recente ale Ministerului german al Apărării, Germania aloca până acum doar 1,2% din Produsul Intern Brut pentru cheltuielile de apărare, însă oficialul german a dat asigurări că acest lucru nu va rămâne așa.

Germania și-a luat angajamentul în fața partenerilor din cadrul Alianței Nord Atlantice că va majora cota cheltuielilor pentru bugetul armatei, astfel încât nivelul alocării să ajungă în următorii ani la cel de 2% din Produsul Intern Brut, adică cel agreat cu membrii NATO.

Conform declarațiilor actualului ministru al apărării din Germania, guvernul de la Berlin va respecta cerințele și acordul NATO, indiferent de rezultatele alegerilor din acest an.

Recommend to friends
  • gplus
  • pinterest

Leave a comment