Anunțul lui David Cameron pentru românii și imigranții din Marea Britanie

Schimb pe schimb. Cam așa ar putea fi rezumat mesajul de astăzi al fostului premier al Marii Britanii, David Cameron, când a vorbit despre statutul cetățenilor străini din Marea Britanie. În marea lor majoritate polonezi și români.

Mai precis, David Cameron a declarat că o condiție pentru ca Marea Britanie să mai accepte libera circulație după ieșirea din Marea Britanie și mai ales să-i mai lase să stea în Regatul Unit după ce țara nu va mai fi membră a Uniunii este ca și UE să accepte ca cetățenii britanici să circule liber prin Europa și să rămână rezidenți în locurile în care se află în momentul ieșirii. 

Întrebat dacă după ieșirea Marii Britanii din UE li se va anula cetățenilor străini permisele de ședere sau de muncă, fostul premier David Cameron a declarat că este exclus acest lucru, dar că pentru asta se fac eforturi foarte mari din partea guvernului de la Londra.

Reamintim că în urma referendumului pentru Brexit, David Cameron și-a anunțat demisia, urmând ca funcția de premier să fie preluată de Theresa May.

Unii lideri politici au interpretat declarația lui Cameron ca fiind o încercare a Marii Britanii de a păstra legături strânse cu structurile europene și după ieșire.

În consecință, președintele Consiliului European Donald Tusk a avut o reacție dură la cele spuse de David Cameron, arătând că Uniunea Europeană nu trebuie să permită Marii Britanii să păstreze legăturile strânse pe care le are în momentul de față cu blocul comunitar, legături care se datorează numai și numai caracterului de stat membru al UE.

Donald Tusk a ținut să precizeze faptul că Marea Britanie va fi exclusă de pe piața comunitară în cazul în care aceasta nu va garanta și nu va accepta principiul libertății de circulație.

În urmă cu ceva timp, în cadrul unei întâlniri care a avut loc la Bruxelles, David Cameron s-a întâlnit cu președintele României Klaus Iohannis, iar acesta din urmă a declarat că David Cameron, pe atunci încă premier al Regatului Unit i-a dat asigurări că românii vor putea să rămână să locuiască și să muncească în Marea Britanie și după ce țara sa va ieși din Uniunea Europeană.

Aceleași asigurări le-a dat și actualul guvern al Marii Britanii care, printr-un comunicat publicat de către Ministerul Afacerilor Externe a transmis că cetățenii străini din Marea Britanie se vor bucura în continuare de drept de rezidență pe teritoriul Regatului Unit, iar conform normelor în vigoare cetățenii străini care locuiesc și muncesc legal de mai mult de șase ani chiar au dreptul să aplice pentru cetățenia britanică în cazul în care îndeplinesc condițiile de eligibilitate.

În momentul de față cifrele arată că în Marea Britanie locuiesc undeva în jurul a 250.000 de români, însă surse neoficiale arată că numărul acestora s-ar putea ridica la peste 500.000. Comunitatea de români din Marea Britanie este cea care cunoaște cel mai rapid ritm de creștere în ultimii ani, iar în momentul de față, comunitatea de români este a doua ca mărime după cea a polonezilor.

În legătură cu cele două comunități, președintele Klaus Iohannis a declarat în urma unei întâlniri bilaterale cu omologul său polonez, Andrzej Duda, că România va depune eforturi susținute împreună cu Polonia pentru protejarea drepturilor de rezidență și de muncă a cetățenilor celor două state care se află pe teritoriul Marii Britanii.

Problema cetățenilor străini din Regatul Unit a început să ia amploare din momentul în care, la finalul lunii iunie, cetățenii britanici au votat în cadrul unui referendum ieșirea țării din Uniunea Europeană. Deși este un vot consultativ, cel mai probabil parlamentul și guvernul de la Londra vor respecta decizia britanicilor și vor demara formalitățile necesare pentru desprinderea statului de structurile europene.

Recommend to friends
  • gplus
  • pinterest

Leave a comment