Klaus Iohannis a anunţat că l-ar putea decora pe românul devenit erou la LONDRA!

  Președintele Klaus Iohannis, a declarat, la finalul întâlnirii sale de la Washington cu membri ai comunității românilor din SUA, răspunzând la întrebările presei române prezente la eveniment, că îl admiră pe Florin Morariu, românul care a devenit cunoscut ca urmare a faptelor sale curajoase din timpul atentatului terorist din 3 iunie de la Londra.

“Mi-a plăcut foarte mult și recunosc că am văzut reportajele și l-am admirat. E demn de toată aprecierea. Astfel de oameni cu un curaj civic ieșit din comun sunt exemple extraordinar de frumoase și pentru tânăra generație,” a declarat șeful statului.

Întrebat fiind dacă a luat în considerare decorarea lui Florin Morariu, președintele a replicat: “E o idee, de ce nu?!”.

Citeşte şi Presa din Marea Britanie, despre românul erou: „Este un adevărat britanic!” | „În orice altă zi este doar un imigrant care v-ar fi furat portofelul”

Publicaţia britanică Metro, un ziar care se distribuie gratuit la metrourile din Londra, a scris pe prima pagina a ediţiei de ieri, 5 iunie, că Florin Morariu, românul care a intervenit în atacul terorist din Londra – lovind atacatorii cu o navetă de pâine, este „un adevărat britanic”.

„În orice altă zi este doar un imigrant. În momentul în care a făcut ceva bine… este un adevărat britanic. Pentru că, cu siguranţă, un adevărat român ţi-ar fi furat portofelul sau ceva de genul acesta, ca orice alt est european sărac şi necivilizat”, a scris pe facebook o românca care lucrează în Anglia şi care a sesizat abordarea publicaţiei britanice Metro.

Publicaţia britanică Metro a menţionat însă ca element secundar că Florin Morariu s-a născut în România şi că acum el este mândria Londrei.

Florin Morariu este descris ca un erou în presa internaţională, după ce l-a lovit cu o ladă mare de pâine în cap pe unul dintre atacatorii din Londra, înainte de a oferi adăpost în brutăria în care lucra la 20 de oameni îngroziţi de ce se întâmpla pe străzi.

Citeşte şi Ambasada României caută o formă de PROTECȚIE pentru românul devenit erou în atentatul de la Londra

Iohannis, despre declaraţiile lui Mihalache de după atentatele din Londra: E pur şi simplu păcat

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că nu a urmărit ”în detaliu” declaraţiile ambasadorului Dan Mihalache, subliniind însă că tragedia s-a produs, iar ”chestiunea trebuie abordată cu maximă seriozitate”.

  ”Nu am urmărit în detaliu. Nu e treaba mea să urmăresc în detaliu ce declară ambasadorii, dar am înţeles că au fost nişte exprimări care poate au fost deplasate, poate au fost interpretate. E pur şi simplu păcat, fiindcă tragedia s-a produs şi atunci trebuie să abordăm chestiunea cu maximă seriozitate”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

Recommend to friends
  • gplus
  • pinterest

Leave a comment