Comisia Europeană vrea să supervizeze firmele de clearing şi să le FORŢEZE să PLECE din Londra

Casele de clearing ar putea fi forţate să-şi relocheze activităţile din Londra în Uniunea Europeană, după ce Marea Britanie va ieşi din blocul comunitar, conform propunerilor oficialilor europeni care ar urma să fie prezentate marţi, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Casele de clearing (compensare), cum ar fi LCH, Eurex Clearing şi ICE Clear, se plasează între cele două părţi ale tranzacţiilor cu derivative pentru a asigura că tranzacţia se finalizează chiar dacă una dintre părţi dă faliment. Majoritatea operaţiunilor de clearing în euro se desfăşoară prin LCH (deţinută de London Stock Exchange), iar activitatea instituţiei va fi în afara jurisdicţiei UE din 2019, când Marea Britanie va ieşi din UE.

Conform planurilor Comisiei Europene (CE) de a revizui modul de supervizare a caselor de clearing cu sediul în afara blocului comunitar, firmele care sunt de importanţă sistemică pentru sistemul financiar al UE ar putea fi obligate să accepte supervizarea directă a autorităţilor UE, susţin sursele.

De asemenea, firmele ar putea fi forţate să-şi mute operaţiunile de clearing în euro în interiorul UE, ceea ce ar majora costurile pentru industria financiară.

‘Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare şi Pieţe (ESMA), cu sediul la Paris, ar urma să stabilească care sunt casele de clearing suficient de importante pentru a fi supervizate direct. Dacă se stabileşte că o firmă trebuie să-şi mute sediul în UE, BCe şi CE vor trebui să confirme decizia’, susţin sursele.

Potrivit ESMA, ieşirea Marii Britanii (cea mai mare piaţă financiară europeană) din blocul comunitar, precum şi eforturile UE de a pune la punct o uniune a pieţelor de capital fac necesară o reformă.

‘Va fi important să găsim un nou echilibru pentru a crea o piaţă unică, să reducem barierele şi să evităm problemele de arbitraj între diferite jurisdicţii’, se arată în scrisoarea trimisă recent Comisiei Europene de preşedintele ESMA, Steven Maijoor.

ESMA a cerut puterea de a superviza direct agenţiile de rating, precum şi casele de clearing, registrele centrale de tranzacţii şi principalii indicatori de referinţă care sunt activi în UE, dar au sediul în afara blocului comunitar. De asemenea, ESMA vrea să aibă puterea de a suspenda, temporar, aplicarea prevederilor financiare în UE, într-un mod similar cu puterea de care dispun organismele americane de reglementare.

Noile puteri pe care ESMA vrea să le obţină ar creşte semnificativ supervizarea la nivelul UE chiar dacă ESMA nu va deveni totuşi o versiune europeană a Securities and Exchange Commission (SEC), autoritatea de supraveghere a pieţelor financiare din SUA.

Comisia Europeană este cea care va propune orice modificare legislativă, care ulterior va trebui adoptată de Parlamentul European şi statele membre.

Analiştii susţin că Uniunea Europeană ar putea transfera sediul Autorităţii Bancare Europene (EBA) de la Londra la Paris sau Frankfurt, după decizia britanicilor de a ieşi din Uniunea Europeană, în timp ce Banca Centrală Europeană va insista ca operaţiunile de clearing în euro să se efectueze în interiorul zonei euro.

După ce alegătorii din Marea Britanie au votat pentru ieşirea ţării din Uniunea Europeană (Brexit), multe capitale europene au anunţat măsuri pentru a atrage angajaţii din sectorul financiar britanic şi a prelua rolul Londrei de centru financiar global.

Peste 40% din tranzacţiile valutare globale se desfăşoară la Londra. Politicienii şi directorii se laudă că în City of London se tranzacţionează mai mulţi dolari decât în New York şi mai mulţi euro decât în toată Uniunea Europeană.

Recommend to friends
  • gplus
  • pinterest

Leave a comment