BREAKING NEWS: Anunț de la Guvernul României pentru TOȚI românii din Marea Britanie! Este prima dată când un oficial recunoaște asta

Este pentru prima dată când un oficial al Guvernului recunoaște că se fac pregătiri, chiar și la nivel ipotetic, în care românii să fie trimiși acasă după ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

VEZI VIDEO MAI JOS

Prezentă de curând la Focşani, Sevil Shhaideh, viceprim-ministru şi ministru al Dezvoltării Regionale, a fost întrebată de către jurnalişti cât este de pregătit Guvernul României în eventualitatea în care declanşarea BREXIT-ului de către autorităţile din Marea Britanie îi va afecta pe cetăţenii români stabiliți în Regatul Unit al Marii Britanii.

Guvernul României se pregăteşte să gestioneze efectele de după ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, fiecare minister lucrând, în ultima lună, la identificarea problemelor specifice, inclusiv prin iniţierea de programe speciale, a declarat ministrul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, vicepremierul Sevil Shhaideh.

“La nivelul Ministerului Dezvoltării, în momentul în care ar exista o situaţie impusă de BREXIT de returnare a cetăţenilor români – este doar un caz ipotetic – analizăm partea de locuinţe, posibilităţi de încadrare, avem şi programe speciale pentru cei care se întorc în ţară prin crearea de noi locuri de muncă”, a declarat ministrul Dezvoltării Regionale, Sevil Shhaideh, care este și vicepremierul României, practic al doilea om în Guvern după Sorin Grindeanu.

 

Citește și Anunț pentru TOȚI românii din străinătate: Este pentru PRIMA DATĂ când vor așa ceva!

 

Declarația vine în contextul în care săptămâna trecută a apărut o informație în cotidianul britanic The Daily Mail în care se arăta faptul că premierul britanic Theresa May se va angaja înainte de alegerile anticipate să pună capăt liberului acces al persoanelor în Marea Britanie.

Premierul britanic Theresa May ar putea include totodată în platforma sa electorală angajamentul de a retrage Marea Britanie atât de pe piaţa unică a Uniunii Europene, cât şi din Curtea Europeană de Justiţie.

 

Anunț pentru TOȚI românii din străinătate: Ce s-ar putea ASCUNDE în spatele deciziei Guvernului de a face un studiu privind diaspora!

 

  Pe de altă parte, o serie de documente ale Uniunii Europene, privind un draft al solicitărilor pe care Uniunea Europeană le va avea în cadrul negocierilor cu Marea Britanie, arată că negociatorii de la Bruxelles vor cere oficialilor de la Londra ca Marea Britanie să își achite obligațiile către Bruxelles ani la rând după ieșirea țării din Uniunea Europeană, să ramână sub jurisdicția instanțelor europene, adică a Curții Europene de Justiție, și să le permită în continuare rudelor imigranților europeni să se mute în Regatul Unit al Marii Britanii și după BREXIT.

Reamintim faptul că în Marea Britanie sunt în acest moment undeva spre 300.000 de români stabiliți pe teritoriul țării, însă cifre neoficial vorbesc chiar de jumătate de milion de români plecați la muncă în Marea Britanie.

Recommend to friends
  • gplus
  • pinterest

Leave a comment