BREAKING NEWS: Încep să se simtă efectele BREXIT. Economia a înregistrat cel mai slab ritm de creştere din ultimul an

Fenomentul BREXIT-ului începe să se simtă în ecoonomia Marii Britanii, iar cifrele nu pot fi contrazise. Produsul Intern Brut al Marii Britanii a crescut în primul trimestru cu doar 0,3%, acesta fiind cel mai slab ritm din ultimul an.

Produsul intern brut al Marii Britanii a crescut în primul trimestru din acest an cu doar 0,3% față de trimestrul anterior, acesta fiind cel mai slab ritm din ultimul an, în condițiile în care votul în favoarea ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană de anul trecut începe să afecteze masivul sector britanic al serviciilor, potrivit datelor publicate de Oficiul britanic pentru Statistici Naționale, citate de agenţia de presă Reuters.

 

Românii din Marea Britanie citesc chiar acum şi VIDEO: Cetățenie britanică pentru românii din Marea Britanie? Declarația unui ministru din România

 

Față de primul trimestru din 2016, Produsul intern brut al Marii Britanii a crescut cu 2,1%, scrie agenţia de presă News.ro. Rata de creștere față de trimestul anterior a încetinit față de ritmul atins în ultimul trimestru din 2016, de 0,7%, mai arată datele publicate de Oficiul britanic pentru Statistici Naționale.

Produsul intern brut al Marii Britanii a fost tras în jos în primul trimestru, mai ales de sectorul de retail și de hoteluri, afectat de creșterea prețurilor. Economiștii văd însă în chifrele publicate vineri un semnal că BREXIT-ul începe să producă efecte asupra economiei.

Trebuie menţionat faptul că puterea de cumpărare a britanicilor a avut de suferit, după ce lira sterlină s-a depreciat cu 15% în raport cu principalele valute mondiale după votul britanicilor de la sfârşitul lunii iunie din 2016.

Anul trecut, Produsul intern brut al Marii Britanii crescuse cu 1,8%, unul dintre cele mai înalte ritmuri în rândul marilor economii ale lumii.

Premierul Theresa May a declanşat oficial procesul de ieşire din Uniunea Europeană, pe 29 martie, la nouă luni după referendum, declarând că nu mai există cale de întoarcere şi intrând într-un proces dificil de negocieri care va testa coeziunea blocului şi va arunca ţara în necunoscut.

Marea Britanie are acum o perioadă de doi ani să negocieze termenii ieşirii din Uniunea Europeană, înainte de ieşirea propriu-zisă la sfârşitul lunii martie 2019, menţionează agenţia de presă Reuters.

Citește și Asta ar putea fi lovitura de grație pentru Theresa May: a scăzut cu 3% într-o singură săptămână, în timp ce opoziția crește masiv!

Citește și BREAKING NEWS: Uniunea Europeană îşi înăspreşte poziţia faţă de Marea Britanie

Recommend to friends
  • gplus
  • pinterest

Leave a comment