Marea Britanie intenţionează ca după BREXIT să le asigure cetăţenilor Uniunii aflaţi deja pe teritoriul său drepturi SIMILARE celor de care se bucură în momentul de faţă

  Marea Britanie intenţionează ca după ieşirea sa din Uniunea Europeană să le asigure cetăţenilor Uniunii aflaţi deja pe teritoriul său drepturi similare celor de care se bucură în momentul de faţă, a dat asigurări ministrul britanic pentru Brexit, David Davis, transmite agenţia de presă Reuters.

Ministrul britanic a subliniat că este important să se stabilească rapid ce se va întâmpla după Brexit cu cetăţenii UE care trăiesc în Regatul Unit şi cu britanicii care trăiesc în alte ţări ale Uniunii, deoarece incertitudinea generează nelinişte în rândul celor aflaţi în această situaţie.

“Se intenţionează (ca cetăţenilor Uniunii Europene din Marea Britanie) să li se asigure o soluţie generoasă, în mare parte exact ceea ce beneficiază în momentul de faţă, şi la fel va fi şi pentru cetăţenii britanici din străinătate”, a menţionat ministrul David Davis într-un interviu acordat BBC.

Liderii celor 27 de state ale Uniunii Europene, fără Marea Britanie, reuniţi sâmbăta trecută la Bruxelles la un summit dedicat negocierilor pentru Brexit, au aprobat liniile directoare ale acestor tratative, stabilind ca prioritate soluţionarea drepturilor cetăţenilor europeni stabiliţi în Marea Britanie, precum şi ale britanicilor din statele UE.

Potrivit reprezentantului Comisiei Europene, Michel Barnier, una dintre liniile directoare în negocieri va fi aceea că cetăţenii Uniunii Europene aflaţi deja pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii şi cetăţenii britanici din Uniunea Europeană trebuie să se bucure după Brexit de aceleaşi drepturi conform legislaţiei comunitare, iar cetăţenii Uniunii Europene care au trăit cel puţin cinci ani în Marea Britanie trebuie să aibă dreptul de rezidenţă permanentă.

Acordul referitor la drepturile cetăţenilor ar urma să se aplice tuturor cetăţenilor comunitari celor care sosesc pe teritoriul britanic până în ziua ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, dată care ar putea fi ziua de 29 martie 2019.

Michel Barnier a menţionat că negocierile Uniunii Europene cu Londra vor începe de îndată ce partea britanică va fi pregătită şi şi-a exprimat speranţa ca până în octombrie-noiembrie acest an să se înregistreze “suficiente progrese” în negocieri, astfel încât să se poată începe discuţia despre viitoarea relaţie între Uniunea Europeană şi Regatul Unit. Oficialul european a explicat de asemenea că “progresele suficiente” vor include şi o dată a ieşirii efective a Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Michel Barnier şi-a exprimat convingerea că alegerile legislative anticipate din Marea Britanie, prevăzute pentru data de 8 iunie, nu vor schimba cu nimic din hotărârea Uniunii Europene  în negocierile cu Marea Britanie.

Citeşte şi “Multa lume ma intreaba daca sa plece sau nu din Romania. Dupa ce am trait si muncit in 8 tari, iata raspunsurile mele!”

Recommend to friends
  • gplus
  • pinterest

Leave a comment