Ministrul pentru BREXIT anunţă că Cetăţenii UE nu trebuie să se teamă pentru drepturile lor

  Ministrul britanic pentru Brexit, David Davis, a declarat luni că cetăţenii europeni nu trebuie să se teamă pentru drepturile lor viitoare şi şi-a exprimat speranţa că Marea Britanie şi Uniunea Europeană vor ajunge la un acord în scurt timp după începerea negocierilor privind Brexit, prevăzută pentru 19 iunie, relatează Reuters.

Oficialul britanic a spus că el însuşi va participa la discuţiile detaliate privind ‘divorţul’ ţării sale de Uniunea Europeană, în timp ce premierul Theresa May va reprezenta Londra în ‘marile negocieri’ cu alţi lideri europeni.

”Există oameni (din celelalte 27 state ale Uniunii Europene, n.r.) în Marea Britanie care îşi fac griji că nu vor mai putea sta aici, există britanici care trăiesc în Spania care se tem că nu vor mai avea voie să stea acolo. Aceste temeri nu îşi au rostul şi oamenii nu ar trebui să fie îngrijoraţi, dar noi dorim să fim siguri că aceste chestiuni sunt tratate cât mai curând posibil”, a spus Davis.

El a precizat că fondurile pe care Londra trebuie să le furnizeze Uniunii Europene şi situaţia Irlandei de Nord se vor afla pe agendă la debutul negocierilor privind Brexitul.

Mai mulţi lideri europeni şi-au exprimat îngrijorarea că rezultatele alegerilor parlamentare din Marea Britanie, în urma cărora Partidul Conservator a pierdut majoritatea legislativă, vor duce la întârzierea şi eşecul parţial al negocierilor privind Brexit. Ei au abandonat în mare măsură ideea că Marea Britanie s-ar putea răzgândi şi cere să rămână în Uniune. Majoritatea par acum să prefere o ieşire lină şi rapidă a acestei ţări, iar stoparea procesului de părăsire a UE de către britanici ar necesita acum acordul celorlalte state membre.

  Cele 27 de guverne sunt preocupate în special că un eşec al negocierilor ar putea conduce la încetarea de facto a calităţii Marii Britanii de membru al UE la 30 martie 2019, în conformitate cu Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, fără negocierea condiţiilor divorţului, care ar evita un impas juridic pentru cetăţeni şi companii. O astfel de situaţie ar face improbabilă şi asigurarea unui acord rapid de liber schimb cu UE pe care Londra îl vizează pentru perioada post-Brexit.

Recommend to friends
  • gplus
  • pinterest

Leave a comment