Cei care nu vor cere acest document, NU VOR MAI AVEA DREPTUL sa ramana in Marea Britanie!

Cetatenii europeni care vor sa ramana in Anglia dupa Brexit vor fi nevoiti sa ceara un act special – masura ce li se aplica si celor care au solicitat deja statut de rezident permanent.

Toti cei trei milioane de cetateni UE care locuiesc in Marea Britanie vor trebui sa ceara o carte de identitate pentru „statut de stabilit” in Regatul Unit, dupa Brexit, potrivit propunerilor facute de Ministerul de Interne de la Londra citate de The Guardian.

Prevederea li se aplica cetatenilor europeni ajunsi in Regatul Unit inainte de o data stabilita ulterior. Cei care ajung dupa aceasta data, vor avea dreptul sa ramana in tara timp de cinci ani, dupa care vor putea cere drept de rezidenta, dar vor fi supusi unui regim diferit al imigratiei.

Documentul de 15 pagini, publicat luni, prevede un sistem online care sa proceseze cererile prin care solicitantii vor primi drept de sedere pe perioada nedeterminata. De aceleasi drept se vor bucura si multi cetateni non-europeni care locuiesc in Regatul Unit de peste cinci ani.

In plus, cetatenii UE care au cerut deja statut de rezident permanent, dupa referendumul de anul trecut vor trebui sa il ceara din nou. Numarul acestora ar depasi 150.000.

 Pe de alta parte, cei care au fost obligati sa prezinte dovezi ale unei asigurari medicale ample nu vor mai trebui sa faca acest lucru.

Oferta facuta de Ministerul de Interne pentru cetatenii UE stipuleaza ca, dupa Brexit, acestia nu vor mai avea dreptul sa isi aduca sotul sau sotia sa locuiasca in Regatul Unit decat daca au un venit pe familie de cel putin 18.600 de lire sterline.

Cand a anuntat oferta facuta de Londra, May a spus in Camera Comunelor ca cetatenii UE care obtin cartea de identitate vor avea aceleasi drepturi ca cetatenii britanici in ceea ce priveste aducerea membrilor familiei in tara. Ea nu a mentionat un venit minim pentru acest lucru.

In plus, cetatenii UE aflati in Marea Britanie ar putea sa isi piarda dreptul de a vota in urmatoarele alegeri locale din Regatul Unit, dar si protectia Curtii Europene de Justitie, care nu va mai avea jurisdictie asupra drepturilor cetatenilor din Marea Britanie.

Statutul le va oferi, insa, dreptul de a locui in Marea Britanie, de a desfasura orice activitate legala, de a accesa fonduri publice si de a cere cetatenie britanica.

Oferta facuta de Londra include si garantii privind pensiile, inclusive privindu-le pe cele pe care le va plati cetatenilor britanici din strainatate, precum si dreptul ca cetateni UE sa aiba in continuare beneficii de securitate sociala, pentru alocatii pentru copii platite in alte state UE.

Exista, insa, si chestiuni precum asigurarile sociale sau calificarile profesionale care sunt incluse in categoria de negociere „tentativa de asigurare a continuitatii”, fara ca Londra sa ofere garantii multilaterale.

Ministerul de Interne a explicat ca vrea sa evite o aglomerare a cererilor de carti de identitate in ziua de dupa Brexit, deci va acorda o perioada de gratie de pana la doi ani pentru cetatenii UE care pot demonstra ca au locuit fara intrerupere, timp de cinci ani, in Regatul Unit.

Cei care nu vor cere, insa, acest document in decursul celor doi ani nu vor mai avea dreptul sa ramana in tara.

Recommend to friends
  • gplus
  • pinterest

Leave a comment