BREAKING NEWS: Premierul Sorin Grindeanu: Până acum nu avem români printre victime

  Premierul Sorin Grindeanu: Până acum nu avem români printre victime. Premierul Sorin Grindeanu a declarat, marţi, că a discutat cu ambasadorul României în Marea Britanie, Dan Mihalache, care i-a spus că, până în acest moment, nu au fost identificaţi români printre victimele atentatului de la Manchester.

”Gândurile noastre se îndreaptă către familiile victimelor, fie că vorbim de morţi, fie că vorbim de răniţi, dar şi către întregul popor britanic. Am discutat în urmă cu câteva zeci de minute cu ambasadorul României în Marea Britanie. Până în acest moment nu există informaţii că sunt şi români victime printre cei de la Manchester”, a declarat Sorin Grindeanu.

El a spus că ţine legătura în continuare cu ambasada României în Marea Britanie.

”Îmi exprim consternarea şi revolta faţă de un asemenea act îndreptat împotriva unor tineri nevinovaţi, care au mers la un concert. O să vedem în orele viitoare dacă există şi români printre victime”, a adăugat Grindeanu.

Poliţia britanică a redeschis marţi autogara Victoria Coach Station din Londra şi străzile înconjurătoare, care fuseseră închise din cauza unui pachet suspect, iar primarul capitalei, Sadiq Khan, a anunţat că vor fi întărite măsurile de securitate, transmite Reuters.

Într-un mesaj pe Twitter, poliţia londoneză a transmis că pachetul raportat la Victoria Coach Station a fost verificat şi nu conţinea nimic suspect.

Autogara, artera Buckingham Palace Road şi alte străzi din apropiere fuseseră închise în cursul dimineţii în urma găsirii unui pachet neidentificat.

Alerta survine la o zi după atentatul produs luni seară în sala de concerte Manchester Arena, în care au fost ucise 22 de persoane, printre care şi copii, iar alte 59 au fost rănite.

În urma atentatului de la Manchester, primarul Londrei, Sadiq Khan, a anunţat că poliţia îşi va spori prezenţa pe străzile capitalei.

‘Mă aflu în contact permanent cu Poliţia Metropolitană, care revizuieşte aranjamentele de securitate în Londra’, a scris Khan pe Twitter.

‘Londonezii vor vedea mai multă poliţie pe străzi astăzi’, a adăugat primarul.

La rândul său, ministrul britanic de finanţe, Philip Hammond, aflat la Bruxelles, a anunţat că va reveni la Londra mai devreme decât era programat, imediat după reuniunea de marţi a omologilor săi din Uniunea Europeană.

Comitetul de securitate al guvernului britanic se va reuni marţi de urgenţă pentru a lua în discuţie atacul de la Manchester din seara precedentă.

Conform poliţiei, acesta a fost executat de un atentator sinucigaş bărbat, care a detonat un dispozitiv exploziv şi a fost ucis în deflagraţie.

Recommend to friends
  • gplus
  • pinterest

Leave a comment