UE a decis: Omul care se va lupta pentru românii și imigranții din Marea Britanie

Uniunea Europeană a decis: El este cel care se va lupta să obțină tot ce se poate obține pentru imigranții din Marea Britanie. Este vorba despre Michel Barnier.

Mai precis, francezul Michel Barnier a fost ales de către Comisia Europeană să fie negociator-șef în ceea ce privește BREXIT-ul și să reprezinte Uniunea Europeană în negocierile pe care aceasta le va purta cu Marea Britanie.

Una din misiunile lui Barnier este aceea de a negocia drepturile imigranților din Marea Britanie, dar va fi și cel care decide ce drepturi vor avea cetățenii britanici care locuiesc în Uniunea Europeană.

“Sunt fericit că prietenul meu Michel Barnier a acceptat această sarcină importantă și plină de provocări”, a declarat, Jean Claude Juncker, președintele Comisiei Europene.

Michel Barnier este un cunoscut politician francez, care a ocupat funcții importante atât în Franța cât și în structurile Uniunii Europene.

A fost Ministru de Externe în Franța, membru al Parlamentului European și a lucrat în Comisia Europeană.

Omologul lui Michel Barnier din partea Marii Britanii, adică cel care va purta negocierile cu Uniunea Europeană din partea Regatului Unit, este David Davis, numit ministru pentru BREXIT în guvernul britanic condus de Theresa May.

Davis este unul dintre cei mai cunoscuți susținători ai ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană și a fost de asemenea membru al Parlamentului European.

Șeful Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a declarat săptămâna trecută că nu există o dată limită la care trebuie să înceapă negocierile pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, întrucât Regatul Unit este singura țară care poate activa Articolul 50 din Tratatul Uniunii Europene de ieșire din UE.

David Davis, ministrul pentru BREXIT, a declarat că există posibilitatea ca Articolul 50 să fie activat la data de 1 ianuarie 2017, iar ieșirea efectivă a Marii Britanii din Uniunea Europeană să aibă loc la data de 1 ianuarie 2019.

Marea Britanie a orgzanizat la sfârșitul lunii iunie un referendum prin care care populația a fost solicitată să voteze dacă dorește ca țara să mai rămână în Uniunea Europeană sau să părăsească Uniunea.

Campania pro BREXIT a fost condusă de către partidul United Kingdom Independence Party, condus de cunocutul om politic Nigel Farage. Mesajul principal transmis în campania pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană a fost îndreptat tocmai  împotriva imigranților. În urma referendumului de la finalul lunii iunie, guvernul de la Londra s-a schimbat. Fostul premier britanic David Cameron, susținător al rămânerii Regatului Unit în Uniunea Europeană, a demisionat, iar locul său a fost luat de către conservatoarea Theresa May, care a format un guvern a cărui misiune este aceea de a conduce țara spre ieșirea din structutrile europene. Majoritatea miniștrilor din guvernul condus de Theresa May sunt politicieni care s-au arătat pentru ieșirea țării din Uniunea Europeană, unul dintre ei fiind chiar fostul primar al Londrei, binecunscutul Boris Johnson, cel care a făcut o serie de afirmații negative la adresa imigranților. Astfel că Johnson a ajuns șeful ministerului Afacerilor Externe din Marea Britanie, fiind chiar unul din oamenii cheie ai guvernului care trebuie să faciliteze parcursul Marii Britaniei spre exteriorul Uniunii Europene.

Referendumul pentru ieșirea UK din Uniunea Europeană a creat o mare undă de șoc în Uniunea Europeană, dar mai ales în Regatul Unit al Marii Britanii. În urma referendumului, lira a suferit o gravă și continuă prăbușire, în timp ce mediul de afaceri din Regatul Unit a început să se confrunte cu probleme. Băncile străine cu sediul la Londra și companiile au început să tragă semnale de alarmă cum că vor să renunțe complet sau parțial la anumite operațiuni pe care le desfășoară în Marea Britanie, decizii care ar putea avea drept consecințe concedieri fără precedent și încetinire creșterii economice.

Recommend to friends
  • gplus
  • pinterest

Leave a comment