Veste bună pentru românii din Marea Britanie: Lira sterlină se apreciază. Este la maximul ultimelor două săptămâni!

Veşti bune pentru românii din Marea Britanie, dar de data aceasta de ordin economic. Asta pentru că decizia de ieri a Băncii Centrale a Angliei de a menţine rata dobânzii a făcut ca lira să se aprecize masiv faţă de principalele valute.

Faţă de moneda americană, lira sterlină a atins chiar un maxim al ultimelor două săptămâni şi a recuperat semnificativ pierderea din urma referendumului pentru ieşirea ţării din Uniunea Europeană.

Astfel, pe piaţa interbancară, lira era cotată astăzi la nivelul de 1.3412 de dolari, după ce ieri cunoscute o creştere de peste 1,2%.

Lira se apreciază şi faţă de moneda românească, în momentul de faţă cursul ajungând la aproape 5,4 lei pentru o liră.

Reamintim faptul că Regatul Unit al Marii Britanii a decis în mod surprinzător printr-un referendum care a avut loc la sfârșitul lunii iunie a acestui an să iasă din Uniunea Europeană, iar acest moment va avea loc în mod efectiv în urma unor negocieri pe care guvernul de la Londra va trebui să le poarte cu liderii de la Bruxelles, în vederea încheierii unui acord de părăsire a Uniunii Europene de către Marea Britanie.

Astfel că, cel mai probabil, documentul oficial pentru ieșirea Mara Britanii din Uniunea Europeană se va depune, conform spuselor noului premier al Marii Britanii, Theresa May, cel mai probabil la sfârșitul lunii martie2017. În cazul în care negocierile dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană vor ține circa doi ani, există posibilitatea ca Regatul Unit  să plece efectiv din Uniunea Europeană undeva spre luna martie 2019. Trebuie precizat că pe teritoriul Marii Britanii sunt în acest moment aproximativ 4 milioane de cetățeni străini care locuiesc și muncesc în această țară, al căror viitor a devenit foarte incert după referendumul nefericit pentru ieșirea MB din Uniunea Europeană. Dintre cei patru milioane de străini, peste 200.000 sunt români, conform unor statistici oficiale, însă numărul acestora ar putea fi chiar mai mult decât dublu conform unor cifre neoficiale.

Statutul acestora, așa cum spuneam,  a devenit incert după referendumul de ieșire a Marii Britanii din blocul comunitar. Negocierile dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană vor începe chiar imediat după ce guvernul Marii Britanii va acționa Articolul 50 din Tratatul UE de la Lisabona și va activa astfel procesul de ieșire a Regatului Unit al Marii Britanii din UE, proces care ar putea să dureze chiar și peste 2 ani.

De curând, premierul britanic, conservatoarea Theresa May a afirmat faptul că Articolul 50 va fi activat până la sfârșitul lunii martie 2017, astfel  că ieșirea efectivă a UK din UE va avea loc undeva spre anul 2019.

Este important de adăugat faptul că Marea Britanie va trebui să negocieze cu liderii de la Bruxelles, asupra accesului acesteia pe piața unică europeană care, schematic vorbind, implică patru tipuri de libertăți de circulație: libera circulație a produselor și a bunurilor, libera circulație a persoanelor, libera circulație a serviciilor, libera circulație a capitalului, (adică a banilor).

Este demn de remarcat faptul că liderii de la Londra doresc să ajungă la un tip de compromis care să le permită să controleze libera circulație a persoanelor, adică să limiteze accesul imigranților la ei în țară, dar să le poată păstra pe celelalte trei, adică să aibă acces la piața unică fără taxe vamale și fără niciun alt fel de restricții economice și financiare, ceea ce, mai mulți lideri ai Uniunii Europene au spus de la bun început că este tehnic imposibil, întrucât mecanismul economic unic european este unul care se bazează pe toate aceste patru libertăți de circulație: a banilor, a serviciilor, a bunurilor și a persoanelor. Dacă unul dintre aceste elemente nu circulă liber, nu se mai poate vorbi de piață unică europeană.

Recommend to friends
  • gplus
  • pinterest

Leave a comment