Veste foarte bună pentru toți românii din Marea Britanie!

Toți cetățenii Uniunii Europene care locuiesc în Marea Britanie vor putea rămâne în Regatul Unit după ieșirea țării din Uniunea Europeană.

Cel puțin așa scrie cotidianul britanic The Daily Telegraph, care citează surse guvernamentale. Informația a fost preluată și de agențiile de presă AFP și Agerpres.

France Presse notează faptul că până acum, Guvernul de la Londra a refuzat să facă o precizare clară asupra viitorului statul al cetățenilor Uniunii Europene care locuiesc și muncesc în Marea Britanie după ce țara nu va mai fi în blocul comunitar.

Doar că, The Daily Telegraph susține că un studiu oficial arată că peste 80% din cei peste 3,6 milioane de cetățeni europeni care locuiesc acum în Marea Britanie ÎNDEPLINESC CONDIŢIILE pentru prelungirea automată a dreptului de ședere și după anul 2019, anul care se conturează cel mai mult că ar fi cel în care Regatul Unit al Marii Britanii va ieși din Uniunea Europeană.

Potrivit unor proiecte reglementate de minsiterul britanic de interne, cetățenii care nu îndeplinesc condițiile de prelungire a dreptului de ședere, vor primi o derogare, conform publicației The Daily Telegraph.

Premierul britanic Theresa May a declarat de mai mult timp că se așteaptă să poată garanta dreptul cetățenilor Uniunii Europene care locuiesc în Marea Britanie de a rămâne în țară și după BREXIt, însă a ezitat să spună ceva clar până în acest moment.

Deși este o veste foarte bună pentru românii care locuiesc și care muncesc în Marea Britanie, totuși e bine să fim prudenți și să nu se bucure mai devreme, întrucât informațiile din The Daily Telegraph nu au fost confirmate oficial de nimeni din guvernul britanic.

Mai mult, s-ar putea totuși să fie mai un pic cam devreme să se fi luat deja o decizie privind statutul cetățenilor UE din Marea Britanie, dat fiind faptul că negocierile pentru BREXIT nici nu au început și, mai mult, în acest moment nici măcar nu știm când vor începe. Guvernul britanic a decis să organizeze un referendum în care cetățenii britanici au fost solicitați să voteze dacă doresc ca țara să mai rămână în Uniunea Europeană sau să plece din blocul comunitar. Referendumul a a avut loc pe data de 23 iunie 2016 iar în urma numărării voturilor s-a constatat că mai mult de jumătate din populația Marii Britanii își dorește ca țara să iasă din Uniunea Europeană. Campania pro BREXIT a fost condusă de către partidul United Kingdom Independence Party, condus de Farage. Mesajul principal al campaniei pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană a fost îndreptat împotriva imigranților.

În urma referendumului, guvernul de la Londra a fost schimbat. Fostul premier David Cameron a demisionat, iar locul său a fost luat de către Theresa May, care a făcut un guvern a cărui misiune este aceea de a conduce țara spre ieșirea din Uniunea Europeană. Majoritatea miniștrilor din guvern sunt politicieni care s-au arătat pentru ieșirea țării din Uniunea Europeană, unul dintre ei fiind chiar fostul primar al Londrei, Boris Johnson, cel care a făcut o serie de afirmații negative la adresa imigranților. Așadar, Boris Johnson a ajuns șeful diplomației de la Londra, fiind unul din oamenii cheie ai guvernului care trebuie să scoată Regatul Unit din Uniunea Europeană.

Referendumul pro BREXIT a creat o undă de șoc în Uniunea Europeană, dar mai ales în Regatul Unit.

În urma referendumului, lira a suferit o gravă depreciere, iar mediul de afaceri  a început să se confrunte cu incertitudini.

Băncile străine cu sediul la Londra și companiile au început să amenințe că vor renunțe complet sau parțial la anumite operațiuni pe care le desfășoară în Marea Britanie, decizii care ar putea avea drept consecințe disponibilizări masive și încetinire a economiei.

Recommend to friends
  • gplus
  • pinterest

Leave a comment